În afara timpului

În cantina din campus cu Lena. Mestecă în reluare şi se discută una pe alta. Poate îşi dau seama cum să prindă timpul.

E 16 şi 15, dar ele trăiesc la ora 15. Noroc că le aduce în timp, cu un telefon, un alt visător, care are o zi cu ceas. În 45 de minute trebuie să fie într-un loc, la o oră depărtare. Dora aleargă în cameră, leapădă treningul, spre bucuria celor de acasă, aruncă o rochie pe ea şi trece un pieptene prin păr. Planurile cu fustă din piele, linie cu tuş şi păr îndreptat răman viitorului.

Decid că nu le lasă secundele să o aştepte pe visătoarea din telefon, aşa că fug înainte. Află că i-a căzut “ceasul” între timp şi a luat metroul greşit.
Dora şi Lena însă au prins timpul… cred. Poartă o discuție despre Starbucks. Nu le place, dar le plac cănile lor. Îşi aminteşte ca are şi ea una acasă. I-a dat-o Ana. Speră că nu i-a spart-o încă sora-sa.

Se trezesc că ajung unde nu trebuie să ajungă…destinația altora; nu a lor. Urcat scări, coborât scări, crapă pietrele, aer rece. Iau taxi, ajung cu o oră întârziere. E de bine însă. Ajung la țanc. Îşi netezeşte părul, bea o gură de apă, ia microfonul şi cântă un “Sara pe deal”.

Bon personalizat

12289717_1182776135071564_4287169419511046820_n.jpg

Dai comanda la casă şi îți este înmânat un urs de pluş.
Îl apuci confuz şi îl cari ca pe un gadget către o masă liberă…ai uitat cum se plimbă de fapt urşii.
Pe alte mese se află alții, dar de culori diferite.
Pentru că în MAAN COFFEE chelnerii nu se uită după mini-pancarte numerotate ca să-ți aducă comada, ci după urşi.

798 area

Mi-era foame, nu mai aveam cash şi ATM-ul tocmai îmi înghițise cardul. Băncile se închiseră cu jumătate de oră în urmă aşa că trebuia să recurg din nou la metoda “apelează la un chinez” .
O văd, o opresc. Îi explic că am nevoie neapărat de card. Fata mă ascultă, inspectează ATM-ul, găseşte numărul de telefon şi sună. Le explică, îmi cere numele, apoi îmi cere numărul paşaportului. Continuă să explice, insistă, țipă (cum se rezolvă lucrurile la chinezi) şi după ce termină îmi zice la ce bancă ar trebui să merg ziua următoare.

Se uită îngrijorată la mine şi mă întreabă ce cuantum are bursa. Rotițele mele încep să scârție şi mă transform în regizor de film polițit. Mă întreabă din nou, eu schimb discuția şi apoi o văd că scoate portofelul şi îmi întinde 200 de RNB. “Atâția îți ajung?”. Eu ruşinată şi impresionată de gestul ei o întreb de ce face gestul ăsta pentru că nu mă cunoaşte.
Imi zice simplu “Că eşti studentă şi sigur mi-i dai înapoi că şi eu sunt studentă”. Mă întreabă apoi unde locuiesc şi un sfert din paranoia mea revine. Îi răspund cu jumătate de gură. “Mergi tot înainte că e o scurtătură” imi zice ea. În fața mea văd o stradă întunecată. Fac legături într-o juma de secundă cât pentru 3 filme. Sunt sigură că o să ma aştepte cineva la colțul străzii să-mi fure banii şi apoi trebuie să-i dau alții ei.
“400 de RNB sau ajung să dau de pământ cu un om frumos, refuzându-l din nu ştiu ce motiv penibil”. Pentru o secundă mă gândesc ca i-am dat nr. pasaportului si că sigur e dintr-o gaşcă mafiotă care a implementat ceva în ATM.

Apoi îmi amintesc de chinezul care mi-a cărat bicicleta 1 km pentru că aveam antifurtul pus şi pierdusem cheia şi de cea care s-a abătut din drum, ca să mă ducă pe mine în direcția opusă până la stația de metrou. De Xue Ke, care zilele trecute mi-a zis că nu vrea să fie prietena mea doar ca să exerseze lb. engleză. M-a ajutat deja să-mi rezolv multe dintre probleme si mi-a făcut cadou un spectacol de patinaj artistic.

Astăzi, după ce m-au ajutat să-mi cumpăr mâncare de la cantină şi am mâncat împreună, doi chinezi, o fată şi un băiat, m-au invitat să merg cu ei la 798. Vreo 5 filmele polițiste au început concomitent în mintea mea, dar am zis că viața e urâtă fără măcar un dram de încredere.

M-au dus într-un loc frumos cu fabrici dezafectate care au fost transformate în cafenele, restaurante, magazine şi galerii de artă…

p.s. Ai mers în hainele de casă. Te-ai bucurat că ai decis să te pieptăni înainte sa mergi la cantină.

IMG_20151108_165657_HDR

IMG_20151108_164016_HDR

IMG_20151108_162039_HDR_1446992202332

IMG_20151108_162050_HDR

IMG_20151108_163536_HDR_1446992176771

IMG_20151108_163005_HDR_1446985524089

Responsabilități

    • Primit cheie de la cameră. Pierdut. Schimbat încuietoare. Cheie nouă.
    • Ataşat cheie de la cameră la cheia de la antifurt şi împopoțonat cu breloc. Pierdut. Alte chei.
    • Ataşat cheie de la cameră la cheia de la antifurt şi îngreunat cu breloc mare-tip portofel, unde introdus student ID şi cartelă de metrou. Pierdut.

Plânge, râde, 24 de ani degeaba. “Poate o să-ți pierzi şi capul” i-ar spune maică-sa, dar doarme pe alt continent. Un junghi. Râde iar. Adult, iresponsabilitate. Dat bani pe încuietoare, dat bani pe schimbat antifurt, avut bani pe student ID, pe cartela de metrou, DAR banii ei. Râde iar.
Noroc că s-a învățat să nu se ia prea în serios şi râde, dar de o lună jumătate parcă râde cam mult.

Aceeași ploaie

Ii plăcea să se întoarcă acasă după ploaie. La cei 20 de ani și ceva ai ei avea din plăcerile unui suflet bătrân, cum era mirosul de după ploaie amestecat cu miros de fân și băligar. Aducea cu el nostalgia vacanțelor petrecute la bunici și dor de mămăligă și lapte cald; îi amintea fragmente din Ion și Moromeții, și, pentru câteva minute simțea ca îi înțelege și-i iubește fiindcă își vedea iarăși viitorul departe de viața de oraș.

Prima zi când ploaia a încetat în Beijing, a căutat acel miros. Se mulțumea și cu mirosul din Copou, cu tei, cafea, prieteni și ore întregi petrecute prin sălile universității, cu saluturi stângace pe coridoare și discuții interminabile despre drept, romane, dumnezei și om…dar nu l-a găsit. Beijingul nu-l avea.
Poate ploaia avea să capete sens și aici, însă, pentru un moment, însemna doar zile cu cer albastru, soare și nori albi si era de ajuns pentru Iris ca să o iubească.

Chén Mò Nà 谌 茉 娜

mmexport1444288883316_1444288929771Auzise de câteva zile că silabele “mo” şi “na” există în limba chineză, dar de fiecare dată când a încercat să afle ce înseamnă, nu a reuşit să obțină decât un “are mai multe înțelesuri”.
Să fie definită într-un sistem, care nu a fost luat în calcul când i-a fost ales numele, părea a fi o intruziune a divinității, una dintre acele coincidențe peste care dai în filme şi de care, crede Dora, ai nevoie din când în când.
Şi-a privit nerăbdătoare colega de cameră, s-a ridicat în picioare, a încercat să forțeze răspunsul printr-un “deci”, dar Arthit a continuat să trebăluiască în dulap, după ce i-a spus acelaşi “It has many meanings”.

Abia peste o săptămână a înțeles de ce răspunsul nu era niciodată urmat de o enumerație.
Numai silaba “mo” are peste 40 de înțelesuri şi dacă se rezuma doar la (mo, tonul al 4-lea), tot îi rămân peste 10.
Sensul unei silabe nu este dat însă de tonul folosit, ci de caracterul chinezesc care o reprezintă. Aşadar, Mona nu avea deja un nume chinezesc, iar alegerea propriului nume ieşea din ecuație, pentru că nu ar fi putut merge pe “inteligentă, “frumoasă” şi “modestă” fără să stârnească lumi văzute şi nevătute, auzite şi neauzite.

Ieri, când era amețită de la atmosfera din The Mist care o înconjura şi bea ceai din 5 in 5 minute ca să-si amăgească corpul că indicele de poluare nu era 350, si-a primit numele. I-a a fost ales după un meci de tenis, o călătorie cu metroul şi câteva ore petrecute biciclind, cumpârând şi degustând…aşa a fost citită.

Chén Mò Nà 谌 茉 娜

谌 Chén = sincere, faithful
茉 Mò= white jasmine
娜 Nà= elegant, graceful

Chiar dacă are nume chinezesc acum şi ştie să îl scrie, nu ştie încă să-l rostească. Îi vine să rostească în loc de şi ar putea deveni chiar “femeie urâtă”.
p.s. acum indicele stării de poluare e 16

Despre valize

Plec doar cu valiza pe care mi-am cumpărat-o azi de la magazinul din colț. Mă duc să o umplu cu ideile şi oamenii unei alte lumi.
Am o să trec o ață prin pahare şi unul o să-l iau cu mine. O să ascult la el ca să nu uit să râd şi să iubesc româneşte.
Altceva nu-mi trebuie că o să-mi rămână toate mici… mă duc să cresc. Nici ochelarii nu mi-i iau. Mă duc acolo ca să văd mai bine.

Am intrat în clasa I desenând la examenul de admitere o fată care voia să ia o floare şi un băiat care nu o lăsa. Am fost întrebată dacă fata a smuls floarea. Atunci am spus da, acum am mai multe variante.

În clasele primare m-am indrăgostit de o canapea. Era simbolul hărniciei şi al inteligenței şi eu n-aveam niciuna, nici alta. Dacă îți terminai temele, aveai voie să te ridici din bancă, să iei o carte şi să te duci să citeşti pe ea. Partea cu cititul nu o înțelegeam pe atunci şi foloseam copertele doar ca să mă ascund de ochii domnului învățător; sau mă uitam la imagini, dacă aveam noroc şi dădeam peste vreuna cu ilustrații. Tare mai iubeam să mai stau pe canapeaua aceea şi apoi să mă întorc la joacă lăsând învățatul canapelei.

Cititul l-am înțeles abia la gimnaziu, când nu mai existau canapele. L-am descoperit într-o revoltă preadolescentină. M-am declarat împotriva listei de lecturi obligatorii şi am citit ce doar visătorii sau copiii citeau. I-am devorat pe Asimov şi povestiri nemuritoare şi am refuzat cu îndârjire pe Mark Twain şi pe alții; nu eram pregătită să trăiesc într-o lume prea umană. Astăzi, însă, Llosa e preferatul meu.

În liceu nu ştiu dacă m-am îndrăgostit. Nu am avut timp; m-am zbătut ca să mă găsesc. Cunoaşte-te pe tine însăți auzeam din toate părțile, dar n-am reuşit. Zhuangzi crede că tot ceea ce simți pentru că eşti sau nu eşti, este lumea pe care tu ai creat-o. Am început să lupt mai mult să mă formez decât să mă cunosc şi am ajuns să mă zăresc pe mine.

Doisprezece ani de “Wurmbrand” şi patru ani de Drept şi-au pus amprenta asupra mea, dar îmi mai trebuie ani ca să pot delimita momentele care au adăugat şi cele care au smuls din mine. Însă oamenii frumoşi mi-i amintesc; m-au făcut să vreau să cunosc mai mult, să iubesc mai mult, să cred dar şi să mă întreb mai mult.

Până astăzi am cunoscut lumea prin joc şi cărți, dar mai puțin trăind. Acuşi începe şi viața şi plec ca să trăiesc din plin. După doi ani în China, daca m-oi găsi de tot, vă anunț.