Biserică. Slujba Cinei

Spre uimirea Dorei, tot o femeie vine la amvon. În partea ei dreaptă un bărbat cu pâinea şi în cea stângă un altul cu vinul. Femeia se roagă pentru pâine, îşi şterge mâinile şi “frânge trupul Domnului”, apoi se roagă pentru vin.

Cina se împarte tuturor membrilor botezați şi apoi femeia zice: “Acum ne vom împărtăşi din trupul şi sângele Domnului”.

“Femeia nu e înzestrată cu inteligența necesară pentru a fi lider” i-a răsunat deodată în minte; o replică pe care i-o dăduse unul dintre bărbatii din biserică acum câțiva ani, după ce Dora a încercat cu hambâț de adolescentă să-şi demonstreze egalitatea; de parcă egalitatea ar trebui demonstrată…

De mică a văzut lucrurile astea făcute doar de către bărbați. Femeia avea voie să cânte şi să dirijeze corul.
Femeia era vasul slab, care trebuia să-şi acopere genunchii şi umerii, iar atunci când era lăudată era lăudată pentru că era “ajutorul potrivit”. Tare mult le mai plăcea Proverbe 31.

“Eu nu mă căsătoresc, tată.” “Bine, dragă.”

I-a căzut deodată o povară, pe care a cărat-o prea mult si degeaba. Ea nu s-a vrut niciodată doar “ajutor”. Au podit-o lacrimile. Cu pâinea într-o mână şi cu vinul în cealaltă a început să plângă pentru toate. De dor şi nedor de casă, de bucurie că în sfârşit ia Cina,
…de bucurie că măcar în bisericile din alte lumi nu are un handicap; ca vrea şi este egală cu bărbatul, de bucurie că-i femeie.

Da, sunt de acord să predea „evoluția” în biserică

Mi-a plăcut…

Cu drezina

religie si evolutie (Decupată dintr-o poză care circulă pe FB)

De la atei am pretenții mai mari, pentru că ei înșiși pretind că sunt mai luminați de lumina rațiunii. Or, lumina rațiunii – care se concretizează în coerența logică, printre altele – ne spune că raționamentul construcției de mai sus este greșit.

Prima eroare e aceea că sunt puse în opoziție religia și evoluția. Dacă e să fim riguroși – și așa ar trebui să fim în imperiul rațiunii – religia e un fenomen social (cel puțin) și un important aspect al realității, pe când evoluționismul (sic!) este o teorie științifică ce vrea să explice un fenomen destul de precis: evoluția biologică a lumii vii. Cum le compari?

Există o teorie care vrea să contracareze evoluționismul, dar aceasta poartă numele generic de „creaționism”. Nici nu are rost menționat că în intervalul dintre cei doi poli există o grămadă de poziționări intermediare, care fac…

View original post 550 more words

Bogăţie/Înţelepciune/Stăpânire de sine

“Dacă stai la masă la unul din cei mari, ia seama ce ai înainte: pune-ți un cuțit în gât, dacă ești prea lacom.
Nu pofti mâncărurile lui alese, căci sunt o hrană înșelătoare.
Nu te chinui să te îmbogățești, nu-ți pune priceperea în aceasta.” 

“Prin înțelepciune se înalță o casă și prin pricepere se întărește; prin știință se umplu cămările ei de toate bunătățile de preț și plăcute.
Mai puternic este un înțelept decât un voinic și cel priceput decât unul plin de putere.
Căci prin măsuri chibzuite câștigi bătălia și prin marele număr al sfetnicilor ai biruința/ Cu oricâtă dibăcie te vei război, biruința se dobândește cu mulți sfătuitori.” 

“Fiule, mănâncă miere, căci este bună, și fagurele de miere este dulce pentru cerul gurii tale.
Tot așa, și înțelepciunea este bună pentru sufletul tău: dacă o vei găsi, ai un viitor și nu ți se va tăia nădejdea.” 

“Nu este bine să mănânci multă miere: tot așa, nu este o cinste să alergi după slava ta însuți./ Precum celui care mănâncă multă miere nu-i merge bine, tot așa și celui care se lasă copleșit de cuvinte de lăuda.
Asemenea unei cetăți cu o spărtura și fără zid, așa este omul căruia îi lipsește stăpânirea de sine.”  

(Proverbe 23:1-4); (Proverbe 24:3-6); (Proverbe 24:13,14); (Proverbe 25:27,28) 

Pentru cǎ uitǎm…

8 Să spui atunci fiului tău: „Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, când am ieşit din Egipt.”
9 Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie întotdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt.
10 Să ţii porunca aceasta la vremea hotărâtă, din an în an.
11 Când te va aduce Domnul în ţara canaaniţilor, cum a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi când ţi-o va da,
12 să închini Domnului pe orice întâi născut, chiar pe orice întâi născut din vitele pe care le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului.
13 Să răscumperi cu un miel pe orice întâi născut al măgăriţei; iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întâi născut de parte bărbătească dintre fiii tăi.
14 Şi când te va întreba fiul tău într-o zi: „Ce înseamnă lucrul acesta?”, să-i răspunzi: „Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei;
15 şi, fiindcă faraon se încăpăţâna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorât pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâii născuţi ai oamenilor până la întâii născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întâi născut de parte bărbătească şi răscumpăr pe orice întâi născut dintre fiii mei.
16 Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt.”

Mǎ gândeam cǎ ar fi o idee bunǎ sǎ-mi creez semne de aducere aminte a momentelor în care am vǎzut o micǎ pǎrticicǎ din Dumnezeu si astfel sǎ-mi amintesc de clipele în care pentru câteva secunde am  vǎzut clar cǎ în spatele tuturor lucrurilor este Cineva, Cineva cǎruia îi pasǎ de mine ca individualitate, de mine, om care trǎieşte pe pǎmânt şi are dorinţe şi visuri pǎmânteşti.

Câteodata sǎ minţi nu e pǎcat

Exod, capitolul 4

15 Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor evreilor, numite una Şifra, şi cealaltă Pua,
16 şi le-a zis: „Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi; iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască.”
17 Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască.
18 Împăratul Egiptului a chemat pe moaşe şi le-a zis: „Pentru ce aţi făcut lucrul acesta şi aţi lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască?”
19 Moaşele au răspuns lui faraon: „Pentru că femeile evreilor nu sunt ca egiptencele; ele sunt vânjoase şi nasc înainte de venirea moaşei.”
20 Dumnezeu a făcut bine moaşelor; şi poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte mare la număr.
21 Pentru că moaşele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case.

Alte pasaje de dinaintea dǎrii Legii pe care mi le-a declanşat fragmentul în cauzǎ:

  1. Geneza 18: 20: Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu.
  2. Geneza 20:11: Avraam a răspuns: „Îmi ziceam că, fără îndoială, nu-i nicio frică de Dumnezeu în ţara aceasta şi că au să mă omoare din pricina nevestei mele.

Începusem sǎ abordez într-un alt mod pasajul acesta, dar pe mǎsurǎ ce înaintam au început sǎ se iveascǎ în mintea mea numeroase contraargumente. Aşa cǎ m-am gândit cǎ  ar fi mai bine sǎ expun  dificultǎţile pe care le ridicǎ acesta unui student la Drept.

Unul dintre principiile care guverneaza Dreptul în oricare stat de drept, este principiul neretroactivitǎţii care presupune cǎ niciun om nu va fi judecat pentru faptele lui pe baza unei legi viitoare, adicǎ nu va fi tras la rǎspundere decât  prin raportare la legile în vigoare la momentul sǎvârşirii faptelor.

Am încercat sǎ imi dau seama dacǎ acesta ar putea fi aplicat şi Bibliei în perioada dinainte de darea poruncilor. Adicǎ “era îndreptǎţit” Dumnezeu sǎ cearǎ respectarea anumitor legi şi a numi nerespectarea lor pǎcat,  înainte de a fi dat Legea.

Dacǎ extindem puţin pasajul din Romani 2:14, 5 şi asupra celor dinainte de Lege (Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele) am putea sǎ concluzionǎm, metaforic vorbind, cǎ principiul neretroactivitǎţii nu a fost încǎlcat de Dumnezeu.

Dumnezeu ar judeca drept omul pe baza faptului cǎ i-a dat deja instrumentul care l-ar fi ajutat sǎ deosebeascǎ rǎul de bine: conştiinţa.  Dacǎ aceasta i-a fost alteratǎ, nu-l disculpǎ în faţa lui Dumnezeu.

Dupǎ ce am stabilit cǎ minciuna era pǎcat şi implica consecinte negative şi înainte de darea Legii – vezi Geneza 4:9 (minciuna lui Cain) ; Geneza 18: 15 (minciuna Sarei); Geneza 12:13, Geneza 20:2, 26:7 (minciunile lui Avraam şi Isaac cu privire la soţiile lor cǎ ar fi surorile lor) –  cred cǎ putem sǎ ne întoarcem la pasajul în cauzǎ, care s-ar putea rezuma în: binecuvântarea moaşelor(în ciuda minciunii).

Ar fi greşit sǎ punem în egalǎ balanţǎ: crima şi minciuna, dar în faţa lui Dumnezeu pǎcatul nu are o ierarhie. Sǎ salvezi şi apoi sǎ minţi, în ochii unui Dumnezeu tiran, ar însemna cel mult cǎ “-“ cu “+” egal cu 0, deci ar duce la lipsa unui fundament în acordarea binecuvântǎrii. Însǎ, spre deosebire de ce susţin mulţi creştini, Dumnezeul meu e  nu e un tiran. E un Dumnezeu înţelept care a impus reguli pentru ca prin îndeplinirea lor sǎ obţinǎ un anumit efect, dar, uneori, efectul dorit nu va fi obţinut prin îndeplinirea normei, ci prin încǎlcarea ei.

Dumnezeul meu nu e un Dumnezeu absurd şi mi-a oferit instrumente necesare pentru a putea distinge, deoarece nu aşteapta de la mine sǎ aplic totul ca un robot.

Douǎ dintre pasajele mele preferate sunt Numeri:27:1-11 coroborat cu  36:1-9

P.S. Sǎ ştiţi cǎ nu încep de acum sǎ încalc toate regulile. Mǎ bucur doar de faptul cǎ existǎ excepţii, cǎ mi se cere a “gândi” norma.

Blestemul femeii ridicat?

Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” (Geneza 3:16)

Astăzi vreau să mă opresc asupra celei de-a treia părți a versetului: dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine. Oare această parte blestemului nu a fost ridicată?

În ultima vreme înclin destul de mult înspre a crede asta. Pe măsură ce citesc Biblia, încep să găsesc tot mai multe argumente care îmi întăresc opinia. Unii vor susține că egalitatea femeii cu a bărbatului nu este decât un semn al deformării societății din pricina păcatului și de asemenea, vor spune că argumentele biblice folosite nu sunt decât o interpretare biblică în interesul propriu.

Sincer, îmi doresc să am doar opinii stabile, reguli care să nu permită excepții. Totuși, mereu se vor găsi excepții și nu intodeauna întrebările vor avea răspuns. De asemenea, faptul că răspunsurile ar putea fi diferite la această întrebare, nu ar trebui să fie un lucru rău. Căutarea și ceea ce te îndeamnă să cauți sunt importante, nu răspunsul pe care-l primești deoarece acesta ar putea varia în funcție de timpul în care te afli, societatea în care te afli, construcția pe care o ai. Totodată, răspunsul pe care l-ai găsit s-ar putea să se schimbe în următoarea săptămâna, luna, an și asta nu pentru că te-ai luminat sau pentru că păcatul ți-a umbrit mintea, ci pentru că ai crescut în experiență căutării și ai devenit pregătit pentru a cuprinde mai mult în răspunsul tău.

Țin minte că acum 2 ani, feministă convinsă, am răsfoit prin Biblie și am scris pe o foaie toate normele care reglementau statutul femeii și funcțiile pe care le-a putut ocupa și am observat cum pe măsură ce avansam în istorie, femeia căpăta tot mai multe drepturi și din cea a cărei dorințe se țineau după ale bărbatului ei, din cea care-și dădea sluga de soție bărbatului ei pentru ca să aibă urmași, din cea a cărei jurământ nu avea nicio valoare, ajunge să poată avea statutul de diaconiță sau chiar de  apostol.

Argumentul pe care îl folosește Pavel pentru supunerea femeii față de bărbat este “cuviința”, adică morală societății de atunci, morală care în prezent este mult schimbată întrucât femeia în ziua de astăzi are acces la aceeași informație ca bărbatul și același rol (sau chiar unul mai mare) în întreținerea casei. Foarte interesant este că argumentele folosite de Pavel pentru a explica de ce așa era de cuviință sunt chestiuni din Geneza dinainte de cădere, dinainte ca Dumnezeu să pună femeia sub autoritatea bărbatului “Nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat;  şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. 

Imi place vs. 18 din cap. 2 si vs. 24 din cap. 3, din Geneza, anume Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (…) De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. Ideea de femeie ca ajutor, venită după, pentru completare, pentru stabilitate, pentru comuniune. Dacă nu aș interpreta astfel, m-aș simți forțată să afirm sus și tare că femeia o singură dată a fost luată din bărbat pentru ca mai apoi, întotdeauna bărbatul să vină în lume prin femeie şi dacă aş vrea, aş putea să găsesc conotaţii simbolice folosindu-mă de acest fapt.

Mi se pare periculos să schimbăm sensul de “supunere” pentru ca să nu sune jignitor, deoarece în acea perioadă supunere însemna supunere pentru că bărbatul era mult mai învățat decât femeia și avea un alt statut decât aceasta. În ziua de astăzi nu mai avem aceeași situație. Avem un bărbat și o femeie egali atât din punct de vedere social, cât și spiritual. Din punctul meu de vedere opiniile celor doi au valoare egală.  Modul în care se iau deciziile nu este reglementat nicăieri, ci este lăsat la latitudinea fiecărei familii.

Avraam, caderi, reveniri, promisiuni

La fel cum tot omul își propune să schimbe lucruri începând cu ziua de luni, la fel creștinul vrea să-și schimbe viața la 180 de grade începând cu Geneza.

…………………………………………

Întotdeauna m-a frapat expresia ” a crezut pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire”. Mărturisesc că întotdeauna am fost invidioasă pe oamenii simpli care au o credință de nestrămutat, o credință puternică cu care ar putea muta și munții, eu numărându-mă printre creștinii sceptici, dacă există o astfel de categorie. Totuși, astăzi am realizat că aș putea să trag de Avraam și cu chiu cu vai aș putea să-l așez lângă mine și nu lângă cei a căror credința oarbă o invidiez.

Învățată fiind cu istorisirile despre Avraam de la școală duminicală, niciodată nu am dat cu adevărat atenție numărului  dăților  în care Dumnezeu își repetă promisiunea și numărului  dăților în care se îndoiește Avraam.

In capitolul 12, Dumnezeu ii spune „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.” Si el “A luat pe Sarai, nevasta sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan.

Recunosc, prima oară când Dumnezeu îi face promisiunea, Avram dă dovadă de o încredere zdrobitoare și singurul argument răutăcios pe care l-aș putea găsi pentru a-i justifica credința, ar fi că promisiunea unei mari binecuvântări, promisiunea de a avea un neam și un nume mare este foarte atrăgătoare; dar sunt conștientă că nu este un argument suficient.

După ce Avram ajunge în Canaan, Dumnezeu nu îl lasă doar cu vechea promisiune, ci își face din nou simțită prezența și  întărește făgăduința : “Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” 

În ciuda acesteia, acel Avram care a ascultat prima oară fără să pună nicio întrebare, când ajunge în Egipt fiind conștient de frumusețea Sarei, îi spune acesteia să se dea drept sora sa și nu nevasta sa, pentru ca să-i meargă bine și să nu fie omorât. Sincer, m-am bucurat în sinea mea când am descoperit un Avram atât de uman. Un om care se îndoiește de o promisiune divină, care nu se încrede în Dumnezeul care i-a promis atâtea binecuvântări și fiindu-i frică de moarte își pregătește singur modalitatea de scăpare.

Totuși, Dumnezeu este credincios și își menține făgăduință.  Avram ajunge să plece din Egipt împreună cu Sara, cu oi, boi, măgari, robi și roabe, măgărițe și cămile de la Faraon.  Avram iar se îndoiește și istoria continuă tot așa: îndoială, făgăduință, îndoială, făgăduință, până când, în final, acesta ajunge să aibă o credința matură, o încredere neclinta în Cel care Și-a ținut cuvântul, o încredere bazată pe numeroase intervenții divine care demonstrau autenticitatea Celui care promite și îndeplinește; Avraam ajunge să fie pregătit să-și jerfeasca singurul fiu la cererea lui Dumnezeu.

p.s.  poate că maturitatea credinței nu vine în principal din străduința omului, ci din statornicia și credincioșia de care dă dovadă Dumnezeu