De ziua mea

De ceva timp ziua în care împlinesc anii nu mi se mai pare o zi de sărbătoare. Poate din această cauză uit zilele de naştere ale celorlalţi. Totuşi, în ultima vreme, mă strădui să mi le amintesc…pentru unii e semn de iubire.
Îmi place să nu simt prea mult diferenţa între zilele obişnuite şi ziua în care sărbătoresc anii. Cu cât simt mai puţin diferenţa, cu atât mă simt mai iubită; adică, zilele în care sunt sărbătorită trebuie să se asemene cu zilele obişnuite cât mai mult…fiecare cu ciudăţeniile lui.

În familie nu obişnuim să ne facem cadouri. Noi ne îmbrăţişăm, ne adunăm în salon şi cântăm “La mulţi ani!”. Noi dăm celui care împlineşte anii bucata cea mai mare de prăjtură, îi spălăm vasele, îi aducem căni cu apă dacă ne cere şi-l lăsăm să stea cât vrea la calculator.
Cum eu sunt mai mare, Edi mereu îmi aduce căni cu apă şi, cum el e cel mai mic, cam mereu îi lăsăm bucata cea mai mare de prăjitură.
Pe Naomi o îmbrăţişez, deşi nu mă caracterizează deloc genul acesta de afecţiune. Ştiu că ei îi place fiindcă e cea mai alintată din familie; doar e sora cea mai mare şi, în consecinţă, singurul copil al părinţilor mei, timp de 5 ani;
…pe Lia o îmbrăţişez cam doar de ziua ei pentru că amândouă suntem mai reci de felul nostru şi obişnuim să o alungăm pe Naomi când e iarnă şi vine să se lipească de noi ca să se încălzească; pe Edi nu-l îmbrăţişez pentru că are grijă el să ne îmbrăţişeze pe toate cu forţa.
Pentru Lia spăl vasele în sesiune, deşi şi eu sunt în sesiune, fiindcă ştiu cum e in anul I şi-i las doar un vas micuţ de spălat, cât să nu se obişnuiască să mă lase pe mine să le spăl.

Mereu am încercat să-mi reduc la normalitate zilele de naştere. De asta de ziua mea îmi place să stau acasă cu familia, mai ales că de patru ani ziua mea e în sesiune. Prietenii mei deja mă cunosc mult prea bine şi ştiu că ceea e ce aştept de la ei e un scurt “La mulţi ani!” pentru că în spatele cuvintelor ăstora stau ani de susţinere şi acceptare…

Îmi place cum i se îndulcesc trăsăturile unui om care nu mă prea cunoaşte când află că e ziua mea. De asta şi zic de nicăieri : E ziua mea. Zi-mi “la mulţi ani!” . Mă priveşte mirat, atent şi îi apare un zâmbet cald din categoria celor pe care le oferi celor apropiaţi ̶ îmi place să fur astfel de zâmbete ̶ La mulţi ani! Să fii fericită!. Apoi, am eu grijă să schimb subiectul discuţiei şi să facem pierdută acea familiaritate.

Îmi mai place de ziua mea, în autobuz, în drumul dus şi întors, să-mi recapitulez anul; îndeosebi, să-mi studiez reacţiile în momentele critice: cât am plâns, cât mi-a luat să-mi revin şi cum m-am ridicat, cum am susţinut pe celălalt, cum am iubit şi cât am iubit.

Vine ziua mea în curând. Nu-mi displace ce am devenit. Aş fi putut face mai mult însă. Poate la anul voi fi făcut mai mult.

Inepţii I

Culmea lenii a fost atinsă sau mai bine zis a prins formă într-o zi de sâmbătă. Monalisa a ţinut-o 4 zile numai în Revelioane: prerevelionul din Câmpulung, revelionul propriu-zis, revelionul de după revelion şi celălalt revelion determinat de redescoperirea jocului Catan.
Aşa că după atâta nesomn, cu cearcăne lungi şi stomacul întors pe dos de atâta mâncare ‘sărbătorească’, doborât în final de un meniu Big Mac, am decis că trebuie să intru într-un post(de distracţie).

Sâmbăta nu e zi de început pentru că precede duminica, care este imperativ zi de odihnă, aşa că a fost încadrată în “zile de spart seminţe”: cafele, romane, seriale, facebook etc. Şi după o scurtă discuţie cu mine însămi am hotărât că voi amâna pentru ziua de Luni, 6 ianuarie, punerea în acţiune a planului de a schimba lumea.

Cum orice început trebuie marcat, de exemplu cu tăierea panglicii roşii sau prin spargerea unei sticle de şampanie, inaugurarea planului de schimbare a lumii a fost sărbătorit prin schimbarea culorii podoabei mele capilare. Matias e de părere că părul meu e acum roşcat sau mov, nicidecum nu a sugerat cuvântul maro, iar Eva nici nu a prea observat schimbarea, fiind mai degrabă interesată de cerceii mei. Tachiţă şi Lidia, părinţii celor doi, au avut grijă şi au întrebat mai întâi ce culoare cred eu că este şi mi-au împărtăşit că şi ei cred că aceea e culoarea, după ce m-au plimbat în ambele băi, întâi în cea cu bec obişnuit, la lumina căruia eram  castanie  şi apoi în cea cu neon, unde în sfârşit s-a văzut adevărul, ca să fie siguri că şi eu sunt sigură că ei sunt siguri că eu de fapt sunt şatenă închis.

Şi deci …mâine e Luni. Şatenă închis, mov sau roz, eu de mâine mă pun pe treabă.

P.S. Astăzi am fost la o biserică şi mi-a plăcut. Dacă îmi place şi în continuare, voi reveni cu detalii.
P.S.S. Tot astăzi am primit fotografii de la nunta lui Silviu şi iată că e vremea să vi-i arăt pe băieţii mei dragi din formaţie.
1507274_273688876117925_2027332257_oDe la stânga spre dreapta: Dan, Tachiţă (în spate), Silviu (mirele) şi Ciprian.

Despre schilodiri

Am văzut astăzi Last Love (Mr. Morgan’s Last Love) şi mi-a plăcut. Prietenul meu Rotten Tomatoes nu e de aceeaşi părere, dar situaţia e oarecum salvată pentru că Imdb îmi ţine partea cât de cât.

Filmul  nu a căzut tocmai la momentul potrivit pentru că  ieri am vizionat Out of Africa, urmat de o lectură din Alice Munro şi toate dezvoltă, mai mult sau mai puţin, tema singurătăţii în urma morţii partenerului de viaţă.
Pentru mine a căzut cam greu vizualizarea vieţii unui om schilodit; adică a vieţii celui care a plasat o persoană în substanţa tuturor activităţilor sale, limitandu-şi independenţa şi acceptând ideea propriei schimbări …  pentru ca mai apoi acea persoană care a determinat aceste transformări  să dispară şi orice acţiune să ajungă din start fără sens.

Well, you don’t love life itself. You love, uh, places, animals, people, memories, food, literature, music. And sometimes you meet someone… who requires all the love you have to give. And if you lose that someone, you think everything else is gonna stop too. But everything else just keeps on going.”  (Mr. Morgan’s last love)

Când se aşeza în fiecare dimineaţă la masă, Nita se gândea cu atenţie la locurile unde nu se mai afla Rich. Nu era în baia mica, unde încă rămăseseră ustensilele de bărbierit şi medicamentele date pe reţetă pentru boli sâcâitoare, dar nu prea serioase, pastille pe care refuza să le arunce. Nu era nici în dormitorul în care ea tocmai făcuse ordine şi din care abia please. Nici în baia mai mare, în care Rich intra doar ca să-şi facă baie. Nu era nici în bucătăria care, în ultima vreme, devenise mai mult domeniul lui.(…) Într-una din zile va trebui să intre în birou. I se părea că i-ar fi invadat spaţiul. Va trebui să invadeze mintea soţului ei mort. Nu se gândise niciodată la asta. Şi-l imaginase pe Rich atât de eficient şi de competent, o prezenţă atâţ de viguroasă şi de fermă, încăt crezuse mereu, destul de lipsit de raţiune, că el avea să trăiască mai mult decât ea.”(Radicali liberi – Alice Munro; trad. Ioana Opaiţ)

…să fii mereu singur, toate lucrurile păstrându-şi un sens al lor sau să ajungi să trăieşti „fără sens”?

p.s. Nu ştiu nici eu de ce emit asemenea inepţii în perioada sărbătorilor … promit să mă revanşez cu ceva plin de optimism şi fericire pentru că simt deja o monalisa plină de fericire care abia aşteaptă să ia controlul asupra monalisei ăsteia gri care a mâncat prea multe răcituri…

Gătind în Ajun – update

Ai fi şocat să vezi că printre marcajele mele se află un dosar care se numeşte  reţete şi conţine o groază de reţete pe care niciodată nu m-am sinchisit să le fac.
Dar cum astăzi e Ajunul, am zis că ar fi o idee bună  să folosesc ce am salvat eu pe acolo. De fapt, de ieri îmi venise ideea şi am anunţat toată familia…tata a făcut o faţă tare ciudată; de fapt, i-a apărut un zâmbet în colţul gurii şi apoi a schimbat subiectul. Cred că are impresia că până vine el de la serviciu, eu deja voi fi aruncat prajiturile mele făcute şi arse.

Amuzant a fost să constat că după ce am făcut anunţul prajiturii mele, mama mi-a arătat cum se fac tăieţeii de casă… adică a vrut să-mi arate, dar nu prea i-a reuşit pentru că eu m-am luat cu vorba şi am început să râd de telenovela ei de la televizor şi când mi-a venit cheful să învăţ cum se fac tăieţeii şi m-am uitat la mâinile ei, tăieţeii erau deja făcuţi.
Oricum, mama deja şi-a făcut loc în bucătărie să fie sigură  că “nu stric materia primă” şi Edi a fost de acord că e o înţeleaptă metodă de a preveni un incendiu.

Cum toate reţetele salvate în dosarul meu necesită foarte multă măiestrie, am renuntat la ideea de a pregăti ceva de acolo pentru că nu aş vrea să fiu înfumurată şi să fac ceva solicitant din prima şi surorile mele să fie indivioase pe îndemânarea mea.
Prin urmare am apelat la reţeta unei prietene. Şi ea şi doamna bloggeriţă spun că sunt incredibili de uşor de făcut… citez: “m-am hotarat sa ma apuc de treaba :P…treaba impropriu zis, la cat de usor se fac palmierii astia cu scortisoara!!!”

Având în vedere că palmierii ăştia se fac mai mult singuri, am zis că merită o încercare.

………………………………..

Cred că m-am stresat mai mult cu palmierii decât cu licenţa.

Fotor1224165426

Şi am plecat …

Am gǎsit o scrisoare de intenţie pe care am scris-o pentru o şcoalǎ de varǎ la care voiam sa particip:

În prezent pot sǎ afirm cǎ mǎ numǎr printre cei care cred, însǎ nu am certitudinea cǎ Dumnezeul în care cred este Dumnezeu biblic, deşi sursa principalǎ la care am apelat pentru cunoaşterea Lui este Biblia.

Am frecventat biserica pǎrinţilor mei, am luat botezul acolo şi am ajuns sǎ o numesc biserica mea. Pe parcurs însǎ am realizat cǎ felul în care Dumnezeu era prezentat în aceasta nu corespundea cu modul în care Îl vedeam eu. Am încercat sǎ-L împac pe “Dumnezeul lor” cu “Dumnezeul meu” şi nu am reuşit.

… mi-am continuat cǎutarea, în special o cǎutare cu privire la natura lui Dumnezeu.

Anii de Drept m-au determinat sǎ simt tot mai mult nevoia de a-L rezuma pe Dumnezeu în principii şi excepţii de la aceste principii pentru a-I înţelege modul de a acţiona şi modul în care eu ar trebui sǎ acţionez. Pentru aceasta  m-am zbǎtut între Vechiul Testament, Noul Testament şi prezent, dar nu mǎ pot declara încǎ mulţumitǎ de imaginea pe care o am acum cu privire la Dumnezeu.
Consider cǎ aceastǎ şcoala de varǎ reprezintǎ pentru mine o oportunitate de a intra în contact cu alte opinii argumentate, cu un “Dumnezeu în mişcare” , cu acţiunile lui Dumnezeu şi cu modurile de manifestare ale credincioşilor în funcţie de context.

Interesant.

…poate voi scrie cândva ceva despre plecǎri.

gemenii pot fi şi buni dacă vor

Cică e bine să încerci să te vezi şi prin ochii celorlalţi. Astăzi am primit un link de la sora mea mai mare  şi mi-a zis să citesc secţiunea despre gemeni pentru că mi se potriveşte. Eu fericită deschid pagina, citesc, mă sperii, mă gândesc, mă sperii iar şi o întreb cum aş putea să mă regăsesc eu acolo şi ea îmi zice: gemenii pot fi şi buni dacă vor. 🙂

3. Gemeni –  EU GÂNDESC   –  Atoateștiutorul – Frica de a nu ști nimic

Egoul Geamănului este cel al minții în general. Stăpânirea minții în detrimentul inimii, a rațiunii în detrimentul sentimentului poate naște monștri de Egoism. O minte neiertătoare care se comportă precum patul lui Procust împărțind oamenii în buni și răi, deștepți și proști, poate fi mai periculoasă decât o boală contagioasă. Căci mintea poate afecta minți. Geamănul are un ego capabil să manipuleze prin cuvânt, să dezinformeze, să trunchieze și să denatureze adevărul și astfel să îndepărteze orice om de la adevărată cunoaștere. Egoul Geamănului îl face să fie superficial și neatent la detaliile acelea care îl aduc în lume pe Dumnezeu. Egoul Geamănului îl transformă în omul aparențelor frumos poleite și al cunoștințelor vaste despre nimic.

Lecția? Geamănul va trebui să învețe să asculte opinia altora, să încerce să meargă dincolo de aparențe, să aprecieze și ceea ce nu este logic. Va trebui să învețe să se bazeze și pe simțuri, să închidă ochii și să simtă lumea cu vârfurile degetelor, pentru că astfel să își dea șansa de a înțelege că dincolo de mintea să este tot universul. Un astfel de Geamăn va putea să deschidă alte minți și inimi spre Adevărul de dincolo de cuvinte. Un astfel de Geamăn își va putea folosi puterea minții pentru a crea lumi în care suferința să aibă sensul creșterii. Un astfel de Geamăn va avea puterea să accepte miracolul, fără să vrea să îl cuprindă cu mintea.

Continuare la http://sfatulparintilor.ro/horoscop-3/horoscop-copii-parinti/zodiac-zodii-ego-ego-zodiac . Poate vă speriaţi şi voi

p.s. E puţin amuzant să citeşti şi alte descrieri şi sa realizezi că seamănă oarecum între ele, concluzia finală fiind că toţi oamenii sunt incredibili de răi şi de mândri. Totuşi, dacă priveşti mai atent, individul care a scris sancţionează necreştinii, deci eu aş putea să nu mă încadrez în descriere 🙂

Ziua 1

Între terminarea ultimei vacanțe și începerea concretă a ultimului an de facultate există un moment greoi, iritant, dar totodată încărcat de oarecare maturitate. Poate e primul simțământ presant care te face să realizezi că nu mai poți evita mult clipa când va trebui să zbori din cuibul părintesc. Momentul în care te decizi că TREBUIE să începi să înveți să fii om responsabil deoarece e ultima sută de metri în care mai poți schimba, corecta, îndreptă ceva,  că atunci când vei ieși de pe băncile facultății să nu simți că pășești în gol și să-ți cadă în cap sintagmă “cum îți așterni așa dormi”.

Pentru că celălalt blog al meu nu face decât să fie o imagine vie a cât de amețită și confuză sunt, am ajuns la concluzia că ar trebui să încep de la 0 și să îmi creez un nou blog unde să încerc a fi mai organizată, poate chiar mai calculată. Așa că în această zi de 30 de septembrie, zi care m-a prins cu buzunarele goale de ziua mamei meie,  obosită după ce am făcut curăț în toată casă doar că să-i aduc un zâmbet pe față, încep un nou blog.

Cum am reușit să ajung să-mi păstrez hainele împăturite în dulap, deși ani de zile le-am aruncat zăpăcită în el, abia reușind să le descâlcesc când trebuia să mă îmbrac, la fel voi reuși să fiu constantă în dezvoltarea acestei mici lumi care reprezintă o mică parte din mine.