Aceeași ploaie

Ii plăcea să se întoarcă acasă după ploaie. La cei 20 de ani și ceva ai ei avea din plăcerile unui suflet bătrân, cum era mirosul de după ploaie amestecat cu miros de fân și băligar. Aducea cu el nostalgia vacanțelor petrecute la bunici și dor de mămăligă și lapte cald; îi amintea fragmente din Ion și Moromeții, și, pentru câteva minute simțea ca îi înțelege și-i iubește fiindcă își vedea iarăși viitorul departe de viața de oraș.

Prima zi când ploaia a încetat în Beijing, a căutat acel miros. Se mulțumea și cu mirosul din Copou, cu tei, cafea, prieteni și ore întregi petrecute prin sălile universității, cu saluturi stângace pe coridoare și discuții interminabile despre drept, romane, dumnezei și om…dar nu l-a găsit. Beijingul nu-l avea.
Poate ploaia avea să capete sens și aici, însă, pentru un moment, însemna doar zile cu cer albastru, soare și nori albi si era de ajuns pentru Iris ca să o iubească.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s