Când cuvintele nu-şi au locul

Sub privirile sceptice ale bărbaţilor din compartiment, Dora şi-a adunat toată forţa, a ridicat valiza deasupra capului şi ţinându-şi respiraţia, pe refren de „Doamne ajută” repetat în gând, a izbutit să o plaseze printre celelalte bagaje. A ocupat locul de la geam, a zâmbit amuzată când a privit spre bec şi apoi a deschis cartea.

Călătorind mereu pe timp de noapte, s-a obişnuit cu lumina chioară a becurilor din tren. I se măriseră dioptriile, dar avea încă drum lung până să vadă dincolo de formă. După spusele marilor miniaturişti ai lui Pamuk, abia când ajungeai să nu mai vezi, vedeai de fapt. Vedeai lucrurile cum le vede Dumnezeu.
Poate tot citind despre fel de fel de lumi şi epoci avea să cuprindă macar o fărâmă din ce vede El.

Ema a urcat la staţia următoare şi s-a aşezat lângă Dora. A dat la o parte mânerul rabatabil şi s-a apropiat până la limită de scaunul străinei cititoare. La început a citit timidă din cartea acesteia, fiind atentă dacă stârneşte vreo grimasă, dar cum nici nu părea a fi observată, a lăsat restul oamenilor din compartiment ancoraţi în realitate şi a păşit cu totul în lumea înghesuită între coperte .

Dacă le-aţi fi văzut pe cele două în amărâtul compartiment de la clasa a 2a, aţi fi zâmbit. Erau cam de aceeaşi vârstă. Una cu părul strâns neglijent şi îmbrăcată cam subţire pentru vremea de afară, iar cealaltă cu părul lăsat pe spate, înfofolită cu fularul soră-sii şi îmbrăcată cu geaca de iarnă, pe care a găsit-o într-un second hand, în timpul verii, la 5 lei, amândouă aplecate asupra aceluiaşi roman. La un moment dat, Dora a observat prezenţa intrusei, dar a luat cartea şi a aşezat-o mai spre mijloc, încât să-i uşureze lectura. Au continuat aşa timp de câteva ore, luând pauze în acelaşi timp şi reluând lectura când erau amandouă în compartiment.

Pe niciuna nu o interesa cum o cheamă pe cealaltă. Nu le interesa la ce staţie coboară cealaltă, câţi fraţi au şi dacă le place vremea de afară. Amândouă voiau să se înfrupte din viaţa altora, indiferent de cât de urâtă era ea, dar scrisă sincer şi frumos, fără a simţi că trebuie să ierte sau să ridice pe cineva. Niciuna nu voia oameni reali; era toamnă şi aveau voie să fie obosite.

Advertisements

2 thoughts on “Când cuvintele nu-şi au locul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s